Olimp

Una din cele mai solicitate statiuni de pe litoralul romanesc este statiunea Olimp situata in prelungirea statiunii Neptun spre Nord. Salba de noi statiuni ale litoralului Marii negre, ale caror constructii au inceput in 1965 si s-au incheiat in 1973, incepe cu statiunea Olimp. Primele hoteluri (Muntenia, Moldova, Transilvania) cu 14 nivele, au fost date in exploatare in anul 1971. Ulterior zestrea statiunii s-a completat cu hotelurile Panoramic, Amfiteatru, Belvedere, Popasul turistic Olimp, Restaurantul International.

Aspectul de statiune occidentala dat de arhitectura hotelurilor , a spatiilor comerciale , a cluburilor si teraselor existente au transformat Olimpul in una din statiunile cele mai frecventate de turisti. Faleaza inalta ofera o panorama splendida asupra Marii Negre iar plaja de la picioarele ei este aglomerata in tot timpul sezonului estival. Pe acesta plaja televiziunile si o multime de firme comerciale isi desfasoara in fiecare vara emisiunile de divertisment respectiv actiunile promotionale.

Baza de cazare este formata din hoteluri si de celebrele vile care au apartinut nomenclaturii comuniste .Aceste vile sunt privatizate toate incepand cu anul trecut .Totusi este greu de crezut ca vor aparea in oferta de cazare a statiunii deoarece la tarifele la care au fost achizitionate este putin probabil ca destinatia lor va fi turismul de masa. De mentionat ca in Olimp in apropierea caii ferate exista cateva blocuri de locuinte care apartin putinilor localnici care pe timpul verii inchiriaza camere sau apartamente ,,la cheie".

 
 
 
 
   
Ropenet.ro© 2008 | Contact: turism@ropenet.ro